mai 2013 ~ Vloguleţ - Verde-n Faţă!

vineri, mai 31

Când Îți Este Greu...

Când iți este greu, să nu uiți că la un moment dat trebuie să îți iei viața în propriile mâini, să ai curajul să lupți pentru cei dragi, să fi tare, să ajungi sus, să treci peste clipele de singurătate, să fi stăpân pe tine chiar și în cele mai grele situați. Să ai curajul să recunoști greșeala și să o repari, nu să o maschezi. Să dăruiești numai respect și iubire, să fi capabil să ignori vorbele rele. Să îți ți aproape doar persoanele apropiate, să nu te lași călcat în picioare, să îți reprezinți familia, orașul și țara cu mândrie oriunde te-ai duce. Să ai curajul să crezi în vise și în magie. Să nu uiți niciodată de unde ai plecat și nu în ultimul rând, să ai curajul să spui cele două cuvinte magice...Te Iubesc!
Cam asta spune melodia "Heart Of Courage" - Two Steps From Hell.


Of, Ce Vreme!

De câteva zile parcă vremea are ceva cu Drobeta Turnu Severin, mereu stă deasupra și când ne este și nouă lumea mai dragă, începe să comenteze. Pe subiectul acesta am vorbit cu Mihaela ( :*, :x ), dacă am avea o putere să suflăm așa de tare, încât să treacă norii...ciudat sau nu, după 5 minute totul a revenit la normal.
Am urmărit vremea, ce să vezi, scăpăm puțin de vremea asta rea dar asta doar până Luni.



La voi cum este vremea? ^.^

joi, mai 30

Viitorul În Educație

Mai nou auzim că Bacalaureatul încă se poate rezolva, arunci 1.500 Euro la persoana potrivită și nici măcar nu trebuie să te prezinți. Diferența dintre BAC-ul cel vechi și cel nou? Niciuna, tot se fură și tot nu îmbunătățim promovabilitatea la examen. Avem cel mai josnic procentaj, noi, care acum 5-6 ani eram printre primi. Recent s-au adus modificări la Bacalaureat iar elevii mai au puțin și dau examenul, nu știu dacă observați sau nu, dar totul se învârte asupra acestul procentaj, chiar eu la școală am auzit cum profesorii sunt atât de abătuți deoarece doresc procentaj. O opțiune după opinia lor ar fi să bage foarte puțini în BAC ca procentajul să fie mare. Pot spune că este cea mai mare bazaconie pe care am auzit-o, în primul rând, trebuie să te asiguri că toată clasa la care predai trebuie să ia exameul, nu anumite persoane doar pentru a crește procentajul unui liceu. Și chiar dacă ar face asta, tot aiurea ar suna. Imaginați-vă: "Liceul Teoretic X, a avut 5 promovați din 10". Desigur, procentajul a crescut, adică avem 50% promovabilitate dar pe de altă parte, liceul a avut 1.500 de elevi care nu au intrat în examen. Viitorul este foarte negru, așa prevăd eu. Avem în conducerea țării oameni incapabili și de aici, totul pornește: subiecte greșite, exerciții care nu sunt în programa școlară, ș.a.m.d. Tehnologia poate ajuta elevii ca să treacă de acest examen, deja sunt puse în aplicare câteva site-uri e-learning care au ca scop, educarea eleviilor acasă. Pentru copilul dvs. vă recomand să utilizați cu încredere Lecția Verde.Copilul poate afla lucruri foarte importante pentru el din primul manual digital oferit de Lecția Verde și este destinat elevilor între 8-13 ani. Viitorul trebuie să fie unul extrem de organizat, unde persoanele în cauză, să simplifice munca pentru elevii și pentru a le oferi o atmosferă relaxantă, un mediu perfect pentru ca copilul să fie capabil să învețe. Excursi cât mai dese, iar lecțiile să fie făcute în natură. Din câte am înțeles, caietele vor fi înlocuite cu tablete e-learning cu o platformă bine definită, aș fi de acord ca copilul meu să nu care 6KG în spate, ci să aibă 500 gr. în mână. Părinți să se implice foarte mult, o mare parte din notele elevilor se datorează în primul rând, părintelui. De asemenea, trebuie ca și noi, să predăm o lecție părințiilor, aceea de a lăsa copii să aibă tangențe cu tehnologia, desigur, controlat. Gândiți-vă ce impact ar avea această modificare, manualul să fie înlocuit cu un manual digital. Probabil am dreptate, probabil nu, timpul va decide!


Voi ce părere aveți? 

"Te Iubesc!" - Greu De Spus?

Așa e..pentru mine a fost groaznic de greu și m-am așteptat la un cu totul alt răspuns. Este ca în melodia "Cele două cuvinte" - Taxi, toată lumea încearcă dar e greu de spus "Te Iubesc!". De ce e greu? Deoarece te poți aștepta la o reacție negativă iar eu, am avut acea frică. Totuși, este adevărat că dacă ești tu însuți...totul va fi bine iar ai să vezi că după ce rostești cele două cuvinte...parcă e mai ușor să porți o discuție cu persoana iubită. Fi inventiv când spui cele două cuvinte, când dăruiești o floare, e ceva normal și tipic dar modul în care dăruiești face din acea floare ceva special.

Pentru voi cum a fost momentul? ^.^

Friendship Story

În sfârșit, e gata! Oficial sa încheiat contractul cu clasa la care am ieșit în pierdere încă din primul minut, contract care îl puteam încheia în orice moment...dar nu a fost să fie. Am avut cea mai proastă experiență posibilă, bani furați, telefoane furate și nu în ultimul rând, vorbe rele. Pe lângă această experiență, am avut parte și de lucruri bune, dar desigur, puse în balanță ele nu ar conta. Azi, am să vă povestesc cum l-am cunoscut eu pe Eddie și din ce moment am început să fim prieteni.
Totul a început în clasa a 9-a, dar pe atunci, nu ne știam între noi. Ba mai mult, de fiecare dată când vorbeam cu Eddie parcă era mai mult o ceartă. Zilele trec, și trec....iar în ultima clipă, trăgeam amandoi să trecem la Matematică. Din toți cei care nu au avut media 5, doar eu cu Eddie am mai rămas în școală. În clasă am început să vorbim despre corigență și despre părinți. Până la ora 4:30 am tot stat în liceu și am tot rugat-o pe Dna. profesoară să ne treacă, degeaba. Am rămas amandoi corigenți, iar în toamnă urma să aducem un caiet cu 300 de probleme rezolvate pentru a trece. Din acea zi de Vineri, eu cu Eddie am devenit o echipă, ne-am băgat în proiecte împreună, orice defecțiune la PC era prin liceu, noi doi eram acolo, am făcut o echipă perfectă. În clasa a 10-a am intrat în concursul Antidrog, experiența lui în Design și cu imaginația mea a rezultat un loc I la secțiunea "Fotografie Digitală" și locul III la secțiunea "Pagină WEB".

Mirabela

Fiecare profesor a apelat la noi, chit că noi avem un "informatician" al școlii, am fost implicați în diferite proiecte și am ajutat profesori de fiecare dată când am fost solicitați, chit că a fost nevoie de a crea o diplomă sau de a depana un calculator.
Ne-am certat exagerat de mult, deseori pe seama unui joc sau pe seama unor subiecte. Mereu au existat subiecte unde eu eram contra și el pro (și invers). Nu am fost niciodată sprijiniți de diriginte, niciodată nu am fost lăudați sau vorbiți de bine de către dânsul, probabil de aceea am și lucrat din greu, pentru că ni se părea că eram...ignorați. Chit că anii de liceu s-au terminat, cu siguranță vom fi și pe viitor în aceleași proiecte și sper să lucrăm în același loc. Echipa perfectă a avut nevoie de 4 ani ca să ajungă în stadiul de azi, doar cu o privire știm ce gândește unul sau altul....uneori, rostim aceleași cuvinte în același timp (de foarte multe ori). Ciudat? Nu mi se pare nimic ciudat!

Te Iubesc!

Acum, când stau să mă gândesc că de la o corigență a pornit totul....vreau să îi mulțumesc Dnei pentru că ne-a lăsat cu media 4 la Matematică! :)
Sper ca din când în când, să ne facem timp să ardem o lulea în spate la finanțe cu o pungă de cipsuri și o doză de cola, și să discutăm despre ce este nou în lume! Să intrăm iar într-un magazin și dintr-o dată să ne apuce o criză de râs! :))

Persoanele care au rămas în suflețel după acești patru ani îi număr pe degetele de la mâini, dar știu că pe ei pot conta în orice moment și invers.

Vă mulțumesc pentru clipele petrecute, Eddie, Sava Rebeca, Mirabela Mihaela, Criss Crissu, Cristina Popescu!

Criss Crissu, o persoană foarte foarte calmă dar este o fată calculată și are cunoștințe în mai orice domeniu! Am cunoscut-o în autobuzul care ne ducea ușor (pe bune, foarte UȘOR) la Reșița. Este mereu veselă și zâmbitoare!

Cristina Popescu, parcă ar fi făcut școala militară la Pentagon! Foarte strictă și care organizează ORICE lucru până la cel mai mic detaliu! Este prima persoană din liceu pe care am văzut-o atunci când și-a impus regulile din prima secundă erau respectate. Veselă și zâmbitoare în fiecare zi!

Mirabela Mihaela...sunt "speechless". La banchet m-a rugat să o caracterizez, spre rușinea mea nu am avut multe de spus...dar acum. Foarte simpatică, vorbăreață, frumoasă, elegantă, simț al umorului dezvoltat, când vorbește, nu știu, este așa drăgălașă! Are principiile în viață bine definite, știe ce vrea de la viață! Nu acceptă orice băiat să îi vorbească iar dacă îi vorbește îl ignoră! Are și ea fixurile ei despre corp...eu i-am zis...nu sunt adevărate! :)


Sava Rebeca....când a avut zile mai grele, am fost acolo, ca să o ajut să treacă sau să uite puțin de momentele grele cu o glumiță! Ne-am mai certat...dar degeaba...am rămas prietenii pe viață! :) Odată și odată, am să o rog să râdă ! Îți luminează ziua...pur și simplu!



Vă mulțumesc pentru tot! ^.^ Ținem legătura orice ar fi!

miercuri, mai 29

Despre Pușcărie,Becali și Huidu.

Mai mereu se face comparație între cei doi și nu văd de ce. Unele persoane spun că Becali, cel care a ajutat mii de persoane și care a făcut numai bine, este la pușcărie pentru că a falsificat "niște" acte iar Huidu, cel care a omorât 3 persoane este liber. În primul rând, pușcărie nu este opțională, odată ce încalci legea, nu ar conta influența avocațiilor sau cât de mult plătești tu judecătorul ca să fie în favoarea ta, ai încălcat legea faci pușcărie, desigur, anii de pușcărie cresc/scad de la caz la caz. În al doilea rând, pușcăria ar trebuie să fie DOAR cu executare, ai greșit, plătești. Adevărat, este totuși incredibil, o persoană omoară 3 suflete și este liber iar un caz banal este ridicat în slăvi...doar în România se poate întâmpla așa ceva. Pușcăria este pentru cei care încalcă legea, nu este opțională!

iată o declarație a așa zisului jurnalist Șerban Huidu:

"Am asistat zilele acestea la o adevarata revolutie pe net, totul legat de subiectul populist al zilei- Jiji face puscarie si nesimtitul asta de Huidu nu! La o prima vedere suna bine si corect! Mai putin daca te informezi si vezi care e Codul penal si dosarele inculpatilor!"

Am impresia că aici dorește ca poporul să compare dosarele între el și Becali și să observăm noi care este mai grav...păi ce pot spune e că...mai grav decât o crimă ce poate fi?

O singură întrebare aș avea și eu...

De ce Ștefan Huidu nu face pușcărie pentru crimă?

marți, mai 28

Donație Pentru Daniel

Astăzi, prin intermediul blogului, făcând abstracție de toate articolele mele cu opinii despre fel și fel de lucruri, voi scrie un articol prin care încerc să ofer o mică șansă unui băiețel pentru a vedea lumina zilei. Numai prin scrierea de articole, distribuirea mesajelor prin intermediul platformelor sociale s-ar face cunoscut acest caz, așa că îndemn bloggerii să lase deoparte toate articolele și să scrie și ei un articol cu privire la acest caz, care pe mine mă emoționează destul de mult... Acum câteva săptămâni am scris un articol privind astfel de cazuri, cu oameni care te opresc la colț de stradă spunând că ar fi frumos să ajuți cu un bănuț pentru nu știu ce caz. Însă, simplul fapt că unii bloggeri au scris despre acest caz, m-a făcut să cred că acest lucru chiar se întâmplă și chiar îmi pare rău că se întâmplă... Să vezi lumina zilei e cel mai important lucru, să vezi ceea ce atingi, însă, Dorinel, nu are această șansă...de a vedea lumina zilei.

Pentru el, fiecare lucru auzit se transformă doar în imaginație..Nu își poate vedea mama, nu o poate vedea zâmbind, nu își poate vedea prietenii cu care se joacă...pur și simplu, pentru el totul se bazează pe simț...și atât... Dorinel are doar 4 anișori, e din comuna Hudești, județul Botoșani, și la 6 luni a fost diagnosticat cu retinopatia prematurității, adică o dezlipire totală de retină. Nu știu din ce cauză s-a ajuns să aibă o astfel de boală, cert este că e una foarte gravă și dureroasă pentru suflețelul lui. Singura șansă de a vedea este o intervenție chirurgicală care se va realiza în Statele Unite, la o clinică din Detroit. Au nevoie de 30 de mii de euro, iar în momentul de față s-au strâns doar 2043 euro. Imaginați-vă voi, oamenii care pot vedea lucruri, și care au avut o copilărie mai mult sau mai puțin frumoasă, ce ar fi dacă peste 10-20 de ani, ați încerca să vă reamintiți momentele din copilărie, să relatați cu prietenii și să nu vă aduceți aminte nimic..Ar fi dureros, așa-i? Pentru Dorinel, singurele imagini sunt probabil....visele. Dacă sunteți buni la suflet și doriți să faceți un lucru bun, distribuiți acest articol, astfel încât, acest caz să fie unul cât mai important în mediul online, sau dacă doriți, puteți dona ( detalii mai jos ).


Titular cont: Tilica Mariana (mama copilului) 
RO68RNCB0579040596800001 - cont LEI 
RO41RNCB0579040596800002 - cont EURO 

Cod SWIFT: RNCB ROBU 
Sucursala Stefan Luchian Botoșani 0231.549.150
 - Tilica Mariana 0726.453.127 

Articol original: Eddie

Relațiile La Distanță

Mai mereu auzim că "relațiile la distanță sunt de scurtă durată" iar azi, o persoană mi-a cerut părerea. Consider că, există trei tipuri de persoane care după orice problemă intră într-una din aceste categorii:
- prost: cel care se răzbună
- puternic: cel care iartă
- inteligent: cel care ignoră
Dar de asemenea, există trei tipuri de persoane care după ce încep o relație intră într-una din aceste categorii:
- degeaba: cel care intră într-o relație doar pentru a fi mai presus de restu sau de a se lăuda.
- iubăreț: cel care iubește dar nu ar face sacrifici uriașe
- devotat: care ar face orice este posibil ca să țină de o relație și care ar merge până în pânzele albe pentru a fi două minute cu ea.

Acum, în legătura cu tema zilei de azi, consider că relațiile la distanță sunt foarte puternice și care au o încărcătură de emoție care depășește rezistența omului, de fapt, sunt mult mai puternice decât cele normale, în care un cuplu își petrece timpul mai non-stop. Cunosc persoane care erau la mii de km distanță și totuși s-au întâlnit și care au și în ziua de azi o relație superbă. De ce spun unele persoane că relațiile la distanță sunt de scurtă durată? Deoarece fac parte din categoria "degeaba" sau "iubăreț"!
Fi devotat, totul este posibil, nu te lăsa niciodată bătut! 

duminică, mai 26

Pirateria - Poate Fi Oprită?

Dezbatem un subiect dificil astăzi și anume pirateria. Impropriu spus un subiect dificil, deoarece lucrurile sunt cât se poate de clare. Pirateria a ajuns la un nou nivel iar de aici, nu mai poate fi oprită. Peste noapte apar grupuri anti-piraterie care au deasupra capului eticheta "useless". Site-urile de specialitate (piraterie) deja și-au luat toate măsurile necesare. Cum ar fi: pagină falsă, pagină de logare securizată și ascunsă, interviu la fiecare membru nou, ș.a.m.d. Un exemplu foarte bun este FTN (FeedThe.Net), este cel mai dorit tracker și unul dintre cele mai respectate.
Aparent, site-ul FeedThe.Net este un serviciu de email dar care momentan nu mai acceptă conturi noi. Odată ce te-ai înregistrat și te-ai logat, dispare acest "fake page" și apare interiorul. Tracker-ul merge pe principiul "sharing is caring", adică atâta timp cât stai la seed, nu interesează pe nimeni rația. Peste 37.000 de torrente și un forum foarte bine organizat. 
Este o comunitate destul de mică în comparație cu celelalte trackere private.


"Uploaded 45s after pre" - intervalul de timp între release și upload. Adică, să zicem că grupul TEST va scoate un soft: AnyVideoConverter. Grupul uploadează fișierele pe un FTP (foarte securizat și ascuns) iar de acolo, este uploadat pe tracker iar intervalul de timp se numește pretime. Mai exact, softul a fost urcat la 45 de secunde de la "scoaterea" lui. Mai auzim și noi la televizor din când în când, că un grup de piraterie a fost închis, câțiva oameni fac și pușcărie. Eu aș da cel mai bun exemplu, FBI. IP-urile FBI au fost surprinse descărcând fișiere ILEGALE. 

Adică FBI, cei care se ocupă cu crime, cu atacuri informatice și multe altele, piratează, ce poți spune de lumea obijnuită? Desigur, ținta lor nu este cel care piratează, se uită la un film și apoi îl șterge. Ei țintesc undeva sus de tot, unde banii se învârt ca girofarul cum ar fi: Administratorii de trackere, FTP axxo, ș.a.m.d.
Cunosc un caz, în care un tracker, a uploadat un film care nici măcar nu fusese lansat oficial. Câți dintre noi avem Windows/OS cu licență originală? Foarte puțini, probabil 1 din 1000. Toată lumea știe de FileList, chit că este judecător, membru SRI, ș.a.m.d. și cu toate astea, site-ul rulează liniștit cu o statistică impresionantă, peste 300.000-400.000 de useri și cu un Alexa Rank de zici că e companie. Încă de la începuturile pirateriei, StrongDC++ / ODC făceau furori, apoi am trecut la torrent, care în acest moment este cea mai rapidă cale de a descărca fișiere. Și NU cred că programul uTorrent a fost conceput pentru a face "share" pe poze, să fim serioși. Câți dintre noi trimitem poze la rude prin intermediul torrentului, majoritatea folosim FaceBook,FileSharing sau Yahoo Messenger (sau E-mail). 

Voi ce credeți, pirateria poate fi oprită? 

marți, mai 21

Magia Și Iluzionismul

Azi vreau să vorbim despre magie și despre iluzionism (mentalism). Ei bine, munca de magician, după părerea mea este cea mai frumoasă. De ce? Deoarece faci ce îți place, aduci zâmbetul pe buze iar în orice moment poți schimba modul de gândire al unei persoane. Pentru unele persoane este un loc de muncă iar pentru altele, ca mine, este un hobby, dar este un hobby pe care am încercat să îl perfecționez și de 3 ani tot asta fac. Am să vă dau câteva sfaturi și am să vă arăt un truc interesant și ușor. Magicianul PRETINDE că îți citește gândurile dar în realitate el te influențează să alegi ce număr/carte vrea el. Acum o să mă întrebați "Da dar eu l-am văzut pe Dynamo că băga o medă într-o sticlă. Cum îmi explici asta?"

Foarte simplu drag cititor, întâi de toate, acest truc este self-working iar dacă ești atent, poți crea un efect frumos fără bătăi de cap. Dynamo folosește un inel magnetic, înainte de truc, moneda este introdusă în sticlă și este ținută prin acel inel magnetic unde vrea el iar mâna care acoperă sticla îi oferă acoperirea de care are nevoie. Cere desigur o monedă, crează un efect, care și cum moneda ar penetra sticla dar în realitate, scapă de moneda ta și lasă moneda din sticlă să cadă.
*iată o metodă aici.

Ok, trecem peste, încep cu câteva sfaturi esențiale și de care să țineți cont întodeauna. Diferența dintre un profesionist și un amator este modul de prezentare și de palmare. Adică? Păi un profesionist scapă de medă ta într-un mod original și "relaxant" iar un amator încearcă să o pună repede în buzunar. Aveți nevoie de un pachet de cârți foarte bune, eu vă recomand Bicycle, sunt cele mai bune și sunt de o calitate excepțională iar prețul nu este foarte mare, variază între 10 și 30 lei. Trebuie să exersezi, nu încerca să îți impresionezi rudele dacă nu stăpânești bine trucul respectiv iar cel mai probabil vei eșua trucul. Încearcă să fi carismatic și să ai un limbaj adecvat pentru un magician. Evită "Hai bă alege o carte" sau "Uite fraiere ia o carte!". Folosește un limbaj care să îți dubleze efectul trucului cum ar fi "Voi încerca să îți citesc gândurile și să te fortez să alegi o carte pe care eu o am acum în minte. Te rog, când ești pregătit, alege o carte!". Foarte important ar fi să nu faci același truc de mai multe ori, odată și atât. Știu că te tentează dar nu vei face altceva decât să le sporești atenția și să îi încurajezi persoana respectivă să îți strice modul de prezentare. Magicianul trebuie să fie ca un actor, vine odată, te lasă cu gura căscată și a plecat. Încearcă să fi relaxat, dacă încerci să forțezi nota, vei eșua trucul. Poate uneori te grăbești să palmezi o carte sau o monedă, încearcă să eviți astfel de momente. Folosește "misdirection", sporeștele atenția pe un alt obiect în timp ce ușor palmezi o monedă sau o carte.

INIȚIERE

Pentru început, trebuie să înveți câteva lucruri elementare cum ar fi: "false cuts" și cum să palmezi o monedă.
  • False Cuts
Tăieturi false ale pachetului, în realitate pachetul nu își schimbă ordinea. Va crea totuși o mică iluzie cum că pachetul este amestecat dar în realitate, cartea lui tot deasupra este. Cele mai importante metode sunt: Hindu Shuffle și Swing Cut.
  • Palmare
Cea mai folosită metodă se numește "Classic Palm". La ce te ajută o palmare? Păi te poate ajuta la unele trucuri foarte rapide cum ar fi "card change" când într-o fracțiune de secundă schimbi culoarea unei cărți. 
Întorci două cărți dar în așa fel încât să pară că întorci doar una.


Iată un videoclip în care folosesc metoda Swing Cut pentru a forța cartea să ajungă mereu unde vreau eu. Metoda este foarte simplă și în același timp are un efect vizual excelent. Magia cărților este bazată foarte mult pe aceste metode a amesteca pachetul în așa fel încât el să creadă că pachetul a fost amestecat aleatoriu dar defapt, magicianul știe exact unde este cartea și o poate folosi când dorește. Îmi pare rău pentru calitatea videoclipului, folosesc camera de la WebCam. ^.^
Am să vă spun cum să impresionați rudele printr-un truc matematic care face parte din categoria iluzionismnului. Este "self-working", adică nu trebuie să faci nimic decât să urmezi pașii și să te asiguri că persoana respectivă calculează corect operațiile. 

"Tot timpul numărul 3" 

Pasul1: Spunei prietenului tău să aleagă un număr de la 1 la 10. 
Pasul2: Numărul respectiv să îl înmulțească cu 2.
Pasul3: Înmulțește iară cu 5.
Pasul4: Împarte rezultatul obținut cu numărul pe care l-ai ales. 
Pasul5: Scade 7

Rezultatul: 3 

*exemplu: 7
7x2=14
14x5=70
70:7=10
10-7=3

*Trucul funcționează mereu cu orice număr de la 1 la 10. (Asigurăte că persoana nu a ales 0).
*Ar fi mai ușor dacă prietenul tău ar folosi un calculator. 
*La final, prefăte că îi citești gândurile :) 

Mai multe trucuri explicate poți găsi pe canalele de YouTube: howtoDisturbReality și mismag822.  Succes!

Dacă ai o întrebare, nu ezita să adaugi un comentariu. Voi răspunde cât se poate de repede.


luni, mai 20

Area51 - De Ce Așa Secretos?

Area51 cunoscut ca "Dreamland" sau "Groom Lake" se află în sudul Nevadei în Statele Unite. Ce putem spune despre Area51, păi în primul rând este un loc foarte securizat unde accesul persoanelor neautorizate este 0. Ca să îți faci o părere, dacă cumva ai încerca să intri în Area51 cel mai probabil vei fi persecutat sau omorât, iar dacă familia dorește să recupereze trupul, nu va putea niciodată. De ce? Deoarece nu are acces în acea locație. Chiar înainte de Area51, se află un panou cu un avertisement foarte impunător. "Use of deadly force authorized." Cel mai probabil, odată ce auzi de Area51 prima oară te gândești la "Roswell", incidentul UFO din anul 1947 unde un obiect neidentificat se prăbușește în New Mexico pe data de 7 Iulie.
După data de 7 Iulie, a început nebunia, foarte mulți fani din domeniul SF,UFO,Istorici și curioși au aglomerat zona sperând într-o altă prăbușire sau sperând că vor afla detalii. Trec anii, iar în anul 1991 un om vorbește. Este vorba despre Bob Lazar care spune că a lucrat în Area51 și care povestește ce a văzut în interior. El spune că 8 sau 9 navete spațiale sunt ținute sub control iar oameni de știință încearcă să reconstruiească naveta folosind materialele de pe Terra. El a fost "angajat" ca să afle ce anume face naveta să pornească. Tot el spune că naveta avea o tehnologie care nici azi, nu a fost exploatată la maximum. Naveta era total diferită, de la control și combustibil până la materialul cu care a fost construit.
Încă nu se poate spune cu exactitate dacă există și alte forme de viață în Univers sau dacă o altă planetă este capabilă să fie "o casă perfectă" însă eu vă voi arăta o poză foarte interesantă. Dacă ar fi să măsurăm universul am spune că el este infinit dar ce vă pot spune este că "noi" putem observa Universul de la o distanță uriașă. De pe Terra putem observa chiar și cele mai îndepărtate fenomene cum ar fi "Virgo Supercluster" care se află la o distanță de 1.000.000.000.000.000.000.000.000 Ym (Yottameter)
Voi ce părere aveți despre Area51 și despre extratereștri? 

duminică, mai 19

Secretele Illuminati

Poate te numeri printre persoanele care au auzit întâmplător de "Illuminati" sau "Masonry".  Dacă stai să te gândești că SRI (Serviciul Român de Informații) deține secrete foarte importante din perioada de dinainte de '89 iar majoritatea sunt legate de Ceaușescu....încearcă să te gândești ce secrete poate avea Illuminati. Societatea a fost creată în 1776 și de atunci, până în ziua de azi, nu s-au aflat foarte multe. Puterea acestui group, este una superioară tuturor. Un exemplu poate fi alegerile parlamentare. Se aleg candidați iar poporul are de ales, noi votăm și la final cel cu procentajul mai mare câștigă...asta cel puțin credem noi. Se spune că Illuminati alege câștigătorul,ei controlează totul, media, industria muzicală și cinematografică, băncile, ș.a.m.d. Eu am urmărit documentarul despre 2Pac, majoritatea știm că el a fost omorât de mafie, asta până acum. Artiști renumiți ca 2Pac, Michael Jackson, Bob Marley făceau parte din grupul "Anti-New World Order", adică un group care dorea să "atace" Illuminati și să ne spune adevărul despre ei.  Ciudat sau nu, 2Pac are un album cu titlul "The Don Killuminati: The 7 Day Theory" iar în versuri se referă la două cuvinte "omor" și "Illuminati". Chiar și Michael Jackson, a făcut referire la Illuminati cu versurile "They Don't Care About Us".

Dacă ești atent și dai pauză la 1:06, în fața "ochiului" spune "You will never kill me". (Același lucru, se întâmplă și la 2:48).
2PAC a făcut referire în foarte multe melodii despre Illuminati și despre puterea lor. 
Bob Marley face de asemenea referință la Illuminati în melodia "Top Ranking" cu versurile: 
They don't want to see us unite: 
All they want us to do is keep on fussing and fighting.
They don't want to see us live together:
All they want us to do is keep on killing one another
Nu cred că Illuminati poate fi o propagandă, de ce? Deoarece, este peste tot. În jocuri video, în filme, în muzică, pe bacnote, în sala de judecătorie, ș.a.m.d.


Ciudat este că și în desenele animate, întâlnim referințe care duc la Illuminati. 
Nu putem spune dacă Illuminati este ceva real sau ficțiune deoarece aici se confruntă realitatea cu coincidența. Dacă combini cele 5 bulevarde din NewYork cu Casa Albă, obții semnul satanei.

Dacă ne uităm mai bine, același semn este și pe steagul unei țări care are credință uriașă în Dumnezeu și care anual, de Paște, au milioane de vizitatori. Lumea pare să fie diferită, se pare că noi nu știm așa de multe pe cât ar trebui iar anumite societăți țin totul sub secret. De aceea, acum aflăm de anumite fișiere pe care NASA le are în subordine de 30-40 de ani cum ar fi cazul Roswell. Concluzie, Illuminati cunoaște tot, chiar și distrugerea celor două turnuri World Trade Center, a fost "prevestită" din anul 1995 prin "ILLUMINATI CARD GAME". În versurile de rap/hip-hop, se face referință la Illuminati, în jocuri apar logo-uri și șcene reprezentative, corporații și țări cu sigle bizare, monede și bacnote cu sigla Illuminati, secrete despre religie și economie....illuminati....ficțiune sau realitate?

luni, mai 6

Videoclip Care Îți Poate Schimba Viața

Am să vă arăt un videoclip care în opinia mea, poate schimba cât de cât caracterul unui om. De fiecare dată când ești supărat, mâhnit, trist....aruncă o mică privire peste videoclip și crede-mă, te va calma.
Videoclipul mă emoționează pentru că este real, nu este cu actori sau regizori, este real, de aceea îl face special. Aș dori să prind vremea în care, toată lumea va fi la fel, nu ve vom mai gândi la partea materială iar răutatea, invidia și aroganța nu va mai exista.

                                                                                                      Vizionare Plăcută!

duminică, mai 5

Știința vs Religia

De ceva timp, știința încearcă să rezolve misterele și să vină cu o soluție logică care poate fi demonstrată. Asta se încearcă și cu unele mistere cum ar fi "Lumina Sfântă". În fiecare an, de paște, "lumina se coboară din cer" și ajunge în Sfântul Mormânt. După slujba Prohodului, toate luminile și candelele se sting iar pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt se așează vată curată iar ușa mormântului se închide cu două panglici de pânză albă, cu peceți din ceară la capete așezate încrucișat. Poliția inspectează (caută după surse de foc și lumină, dacă sunt le dau afară) totul înainte ca Patriarhul să intre în Sfântul Mormânt.

 Damian: "Deodată, o adiere lină se simte deasupra Sfântului Mormânt apoi adierea dispare iar pe piatră încep să apară stropi de lumină alb-albăstruie."

Deodată clopotele sună iar Patriarhul iese din Sfântul Mormânt strigând "Veniți de primiți Lumină!" și este purtat prin toată biserica până la altar. În fiecare an, acest miracol se întâmplă iar oameni de știință au încercat să deslușească misterul. Se pune întrebarea, de ce numai la ortodocși se întâmplă acest miracol, de ce nu și la catolici? Lumea vine cu un răspuns destul ciudat, cel puțin pentru mine, mai exact se spune că singura biserică care este "recunoscută" de Dumnezeu este cea ortodoxă. Nu a durat mult, oameni de știință au venit cu un răspuns care până acuma este cel mai plauzibil cu toate că mie mi se pare umpic...aiurea. În emisiunea de la Greek TV, un om de știință a demonstrat că poate pogorâ lumina când vrea el. Cum ? Simplu, lumânările sunt "stropite" pe fitil cu o substanță. (combinație de fosfor) Lumânările se aprind singure după aprox. 1 minut. Chiar dacă se aprind singure mai este totuși un lucru de spus. Lumina din Ierusalim, timp de 30 minute nu arde deloc. Ce este foarte ciudat este că nici lumânările de la Greek TV nu ard. De ce am zis că e aiurea? Păi, acest miracol se întâmplă de 2.000 de ani. Nu cred că acum 2.000 de ani se știa despre această combinație de fosfor.

Eu mă număr printre persoanele care au frică de Dumnezeu și care cred în Dumnezeu, de altfel, poporul nostru a fost dintotdeauna unul credincios. Există foarte multe lucruri pe care știința nu le poate explica și nu văd de ce ar trebui. Nu totul poate fi explicat de știință, printre acestea se numără și:
  • Luminile din Hessdalen (Norvegia)
  • Reîncarnarea
  • Deja Vu
  • Disparițiile Misterioase
Sper că am fost în stare să vă captez puțin atenția! ^.^Vă doresc multă sănătate și fericire alături de cei dragi! Hristos a Înviat! 

sâmbătă, mai 4

Epilarea La Bărbați - Ceva Normal?

Azi am avut dezbateri pe acest subiect și în opinia mea, epilarea la bărbați este un lucru cât se poate de normal. Nu poți avea păr pe picoare și să porți pantaloni scurți pentru că...nu arată bine. Majoritatea fetelor (tot ele mă pot contrazice) preferă bărbații care se întrețin și care doresc să arate bine iar dacă tu ai pădurea ecuatorială pe picioare nu cred că...vor fi interesate. Odată cu acest subiect vin și cele două tabere, cei care consideră că epilarea este ceva normal și bărbatul trebuie să arate bine și desigur, tabăra celor care consideră că dacă te epilezi ești gay. Vreau să aud părerea voastră despre acest subiect!


Sunteți de părere că epilarea la bărbați este ceva normal? 

Despre Blogging

Am fost întrebat de unele persoane despre blogging și am zis să răspund la fiecare și mai ales, să dau câteva sfaturi în caz că te vei apuca în viitorul apropiat de blogging. Nu sunt nici expert și nici cel mai praf din acest domeniu, cred că am ceva experiență pentru a da câteva sfaturi. În primul rând să facem un scurt intro. Un blog este ca un jurnal, deseori scri cea ce gândești și împărtășești experiențele tale de viață cu ceilalți asta desigur, depinde de domeniul blogului. De exemplu, am un prieten care are un blog în care încearcă să acopere tot, este un blog general care curprinde știri IT, tutoriale, ș.a.m.d. Eu prefer să împărtășesc întâmplări trăite chiar dacă în acest domeniu, traficul este mult mai slab decât cel din domeniu iT.

Sfaturi:

  • Încearcă să adopți un design simplu și elegant, nu încerca să adaugi reclame prin adsense sau pop-up's deoarece traficul tău va scădea enorm, probabil 85% din vizitatori vor refuza să mai intre. Cu cât este mai clean cu atât mai bine. 
  • Chit că vrei chit că nu, vei avea hateri,critici și comentarii non-sens, aprobăle pe toate și apoi adaugă și părerea ta. Respectă vizitatorii și încearcă să le arăți de ce tu preferi așa și nu ca ei. Criticile constructive sunt foarte bune, probabil printre persoanele care îți urmăresc blogul vor fi și unele care te pot ajuta să îți crească "ratingul" la blog prin optimizări SEO, ș.a.m.d.
  • Internetul este free speaking, nu ai nevoie de media școlară sau de o diplomă de BAC ca să fi blogger, scrie cum vrei tu, modifică cuvintele cum vrei tu atâta timp cât ceilalți înțeleg e totul ok. Asta nu înseamnă să pui pe blog articole scrise în limbajul "messenger".
  • Făi link exchange sau banner exchange cu celelalte bloguri, asta te poate ajuta să crești numărul de vizite. 
  • Înainte să creezi blogul, gândește-te la un URL potrivit. Să fie un nume care să se potrivească cu blogul tău și să nu fie foarte lung. 
Un nume potrivit este de exemplu "BlogulMeu.BlogSpot.ro" sau "StiriTech.BlogSpot.ro". Evită să adaugi url gen "ăstaeblogulmeușiefrumos". 
  • Articolele trebuie să fie scrise de tine, NU încerca copy/paste. Cu siguranță dacă practici tipul copy/paste nu vei avea nici măcar un vizitator. 
  • Dacă totuși copiezi un fragment sau o idee de la cineva, lasă sursa pagini. Este și un mod foarte bun de a avea o optimizare SEO foarte bună. 

Întrebări: 

  • "Cum fac un blog?" 
Foarte simplu, creezi un cont Google (Gmail) și apoi te loghezi cu acel cont pe Blogger.com iar de acolo ai opțiunea "Blog Nou". 
  • "Dacă înregistrez blogul pe trafic.ro/top64.ro mă ajută să cresc traficul?" 
Da, și în multe cazuri îți poate garanta 50/vizite pe zi. 
  • "Pot face bani din blogging?" 
Da, dar nu prin metoda "adsense", din contră această metodă scade traficul pentru că nimeni va sta să intre într-un articol și să se trezească cu vreo 3-4 reclame tip pop-up. Cea mai bună metodă de a face bani (în opinia mea) este prin donații.
  • "Pot face blog cu orice domeniu?"
Da, nu trebuie neapărat să te axezi pe un domeniu cum ar fi știri it, dacă ai timp liber foarte mult poți face un cover și pentru un album sau un review la un film.

Dacă ai vreo întrebare, nu ezita să lași un comentariu și voi răspunde cât se poate de repede! ^.^ 

vineri, mai 3

Asumă-ți Lucrurile

Azi discutăm despre "armageddonul" numit asumare. Am observat că lumea dorește din ce în ce mai mult să fie puțin peste prieteni sau cunoștințe, nu îmi dau seama de ce, mi se pare totuși patetic dar..asta e mentalitatea. Cu toate astea, nu își asumă absolut nimic și doresc cumva să îți fie superiori chiar dacă greșesc, să vă dau și un mic exemplu. Ne-am adunat cu toții în generala 8 să facem un mic fotbal, am împărțit echipele, am dat drumul iar la un moment dat, cineva ratează cu poarta goală. Toți am văzut că el vroia să își bată joc de ocazie, să dea tare ca portarul să se ducă după minge. Șutează, dă în bară, mingea trece peste el iar în imediata secundă vine replica:
 "Ce aiurea veni mingea pe picior, altfel dădeam gol"

 Deci, de ce nu își asumă lucrurile? Toată lumea a văzut cum el vroia să își bată joc de ocazie iar apoi vine cu o replică cât se poate de penibilă. Cu siguranță, dacă altcineva ar fi ratat, ar fi sărit cu gura. Fiți voi înșivă! Tăria de caracter este mult mai respectată decât tentativa de a minți! Ai greșit, asumă-ți greșeala și data viitoare încearcă să o eviți. Un alt exemplu foarte bun, este cu situația țări noastre. Avem ciorditori în Italia dar dacă întrebi un om obișnuit îți va răspunde în felul următor:
 "Nu, avem țigani în Italia!"
 Acum vin eu, de ce aruncăm vina pe rromi? Atâta timp cât ei au cetățenie ROMÂNĂ, trebuie să ne asumăm acest lucru, chit că vrem chit că nu.

joi, mai 2

Alegerea Fetelor

Nu îmi pot da seama, cum fetele iau decizia greşită când îşi aleg prietenul, nu ştiu dacă analizează totul aşa cum trebuie. Parcă mereu greşesc când îţi aleg iubiţii, mereu băiatul de treabă este ignorat iar ea alege un şmecheraş. Cunosc fete, care au ignorat băieţii calumea şi au ales unii care le mai bat din când în când şi care le folosesc. Am zis să întreb de ce fetele preferă noroiul şi nu apa, ghici ce, fără răspuns. Cel mai bun exemplu care îl pot da, este cu o fată din cartier. A refuzat trei băieţi eleganţi, cu caracter şi foarte respectuoşi pentru un ţigan şmecheraş, care poceşte cuvintele, care fură şi care o bate foarte des.


Poate îmi răspundeţi voi, de ce? :)