Area51 - De Ce Așa Secretos? ~ Vloguleţ - Verde-n Faţă!

luni, mai 20

Area51 - De Ce Așa Secretos?

Area51 cunoscut ca "Dreamland" sau "Groom Lake" se află în sudul Nevadei în Statele Unite. Ce putem spune despre Area51, păi în primul rând este un loc foarte securizat unde accesul persoanelor neautorizate este 0. Ca să îți faci o părere, dacă cumva ai încerca să intri în Area51 cel mai probabil vei fi persecutat sau omorât, iar dacă familia dorește să recupereze trupul, nu va putea niciodată. De ce? Deoarece nu are acces în acea locație. Chiar înainte de Area51, se află un panou cu un avertisement foarte impunător. "Use of deadly force authorized." Cel mai probabil, odată ce auzi de Area51 prima oară te gândești la "Roswell", incidentul UFO din anul 1947 unde un obiect neidentificat se prăbușește în New Mexico pe data de 7 Iulie.
După data de 7 Iulie, a început nebunia, foarte mulți fani din domeniul SF,UFO,Istorici și curioși au aglomerat zona sperând într-o altă prăbușire sau sperând că vor afla detalii. Trec anii, iar în anul 1991 un om vorbește. Este vorba despre Bob Lazar care spune că a lucrat în Area51 și care povestește ce a văzut în interior. El spune că 8 sau 9 navete spațiale sunt ținute sub control iar oameni de știință încearcă să reconstruiească naveta folosind materialele de pe Terra. El a fost "angajat" ca să afle ce anume face naveta să pornească. Tot el spune că naveta avea o tehnologie care nici azi, nu a fost exploatată la maximum. Naveta era total diferită, de la control și combustibil până la materialul cu care a fost construit.
Încă nu se poate spune cu exactitate dacă există și alte forme de viață în Univers sau dacă o altă planetă este capabilă să fie "o casă perfectă" însă eu vă voi arăta o poză foarte interesantă. Dacă ar fi să măsurăm universul am spune că el este infinit dar ce vă pot spune este că "noi" putem observa Universul de la o distanță uriașă. De pe Terra putem observa chiar și cele mai îndepărtate fenomene cum ar fi "Virgo Supercluster" care se află la o distanță de 1.000.000.000.000.000.000.000.000 Ym (Yottameter)
Voi ce părere aveți despre Area51 și despre extratereștri? 

Un comentariu:

  1. E cu dus și întors în Zona51 (Area51), pentru că se poate interpreta în n-șpemii de feluri ceea ce se află acolo. Din câte știu eu, acolo se află cea mai modernă tehnologie posibilă, cele mai puternice și eficiente arme ale armatei americane. Nu se poate dovedi că acolo se află o navă extraterestră! Nu ai cum! Poate să vină și unul din interiorul Area51 să spună că acolo se află o navă spațială, însă dacă nu are dovezi concrete, degeaba!

    Fenomenele privind obiectele zburătoare neidentificate sunt totuși inexplicabile uneori. Lumea se alarmează când vede ceva sclipitor pe cer, însă poate să fie un test cu o rachetă, o lansare eșuată a unei rachete, și alte lucruri... Un lucru e sigur totuși: Nu suntem singuri în UNIVERS!

    RăspundețiȘtergere