De ceva timp, știința încearcă să rezolve misterele și să vină cu o soluție logică care poate fi demonstrată. Asta se încearcă și cu unele mistere cum ar fi "Lumina Sfântă". În fiecare an, de paște, "lumina se coboară din cer" și ajunge în Sfântul Mormânt. După slujba Prohodului, toate luminile și candelele se sting iar pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt se așează vată curată iar ușa mormântului se închide cu două panglici de pânză albă, cu peceți din ceară la capete așezate încrucișat. Poliția inspectează (caută după surse de foc și lumină, dacă sunt le dau afară) totul înainte ca Patriarhul să intre în Sfântul Mormânt.
Damian: "Deodată, o adiere lină se simte deasupra Sfântului Mormânt apoi adierea dispare iar pe piatră încep să apară stropi de lumină alb-albăstruie."
Deodată clopotele sună iar Patriarhul iese din Sfântul Mormânt strigând "Veniți de primiți Lumină!" și este purtat prin toată biserica până la altar. În fiecare an, acest miracol se întâmplă iar oameni de știință au încercat să deslușească misterul. Se pune întrebarea, de ce numai la ortodocși se întâmplă acest miracol, de ce nu și la catolici? Lumea vine cu un răspuns destul ciudat, cel puțin pentru mine, mai exact se spune că singura biserică care este "recunoscută" de Dumnezeu este cea ortodoxă. Nu a durat mult, oameni de știință au venit cu un răspuns care până acuma este cel mai plauzibil cu toate că mie mi se pare umpic...aiurea. În emisiunea de la Greek TV, un om de știință a demonstrat că poate pogorâ lumina când vrea el. Cum ? Simplu, lumânările sunt "stropite" pe fitil cu o substanță. (combinație de fosfor) Lumânările se aprind singure după aprox. 1 minut. Chiar dacă se aprind singure mai este totuși un lucru de spus. Lumina din Ierusalim, timp de 30 minute nu arde deloc. Ce este foarte ciudat este că nici lumânările de la Greek TV nu ard. De ce am zis că e aiurea? Păi, acest miracol se întâmplă de 2.000 de ani. Nu cred că acum 2.000 de ani se știa despre această combinație de fosfor.
Damian: "Deodată, o adiere lină se simte deasupra Sfântului Mormânt apoi adierea dispare iar pe piatră încep să apară stropi de lumină alb-albăstruie."
Deodată clopotele sună iar Patriarhul iese din Sfântul Mormânt strigând "Veniți de primiți Lumină!" și este purtat prin toată biserica până la altar. În fiecare an, acest miracol se întâmplă iar oameni de știință au încercat să deslușească misterul. Se pune întrebarea, de ce numai la ortodocși se întâmplă acest miracol, de ce nu și la catolici? Lumea vine cu un răspuns destul ciudat, cel puțin pentru mine, mai exact se spune că singura biserică care este "recunoscută" de Dumnezeu este cea ortodoxă. Nu a durat mult, oameni de știință au venit cu un răspuns care până acuma este cel mai plauzibil cu toate că mie mi se pare umpic...aiurea. În emisiunea de la Greek TV, un om de știință a demonstrat că poate pogorâ lumina când vrea el. Cum ? Simplu, lumânările sunt "stropite" pe fitil cu o substanță. (combinație de fosfor) Lumânările se aprind singure după aprox. 1 minut. Chiar dacă se aprind singure mai este totuși un lucru de spus. Lumina din Ierusalim, timp de 30 minute nu arde deloc. Ce este foarte ciudat este că nici lumânările de la Greek TV nu ard. De ce am zis că e aiurea? Păi, acest miracol se întâmplă de 2.000 de ani. Nu cred că acum 2.000 de ani se știa despre această combinație de fosfor.
Eu mă număr printre persoanele care au frică de Dumnezeu și care cred în Dumnezeu, de altfel, poporul nostru a fost dintotdeauna unul credincios. Există foarte multe lucruri pe care știința nu le poate explica și nu văd de ce ar trebui. Nu totul poate fi explicat de știință, printre acestea se numără și:
- Luminile din Hessdalen (Norvegia)
- Reîncarnarea
- Deja Vu
- Disparițiile Misterioase
Sper că am fost în stare să vă captez puțin atenția! ^.^Vă doresc multă sănătate și fericire alături de cei dragi! Hristos a Înviat!
interesant...eu una cred un Dumnezeu deci nu sunt de parte stiintei
RăspundețiȘtergereAsa este dar si oameni biserici tin secret totul...nu vad de ce!
ȘtergerePăi au fost făcute publice detalii despre mai tot, dar nu sa filmat niciodată în Sfântul Mormânt!
Ștergere" Poliția inspectează (caută după surse de foc și lumină, dacă sunt le dau afară) totul înainte ca Patriarhul să intre în Sfântul Mormânt."
RăspundețiȘtergereSau poate nu inspecteaza asa cum trebuie....
super articol chiar am ramas...paf :)) bravo
RăspundețiȘtergere"Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi", a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.
RăspundețiȘtergeresincer... mă cam depășește subiectul.. de obicei nu cred decât în ceea ce văd și în ceea ce simt.. și chestia cu lumina n-am văzut pe nimeni să filmeze asta... să știi că încă dinainte de Hristos oamenii foloseau tot felul de combinații de ”elemente”/”substanțe magice” ca să facă tot felul de leacuri și inventau tot felul de chestii... așa s-a ajuns de fapt la marile invenții de azi... prin încercările strămoșilor de atâtea generații.. de la una s-a ajuns la alta și tot așa.
RăspundețiȘtergereEu nu cred în Biserică. O fi păcatul meu, dar mi-l asum. Nu cred în ce ne vinde Biserica pe tavă. Se știe din istorie că Biserica întotdeauna a încercat să manipuleze omenirea, dorea să o stăpânească, pentru a avea puterea deplină prin intermediul Dumnezeului pe care ei spuneau că îl venerează și că le-a dat puterea supremă de a stăpânii lumea. Dacă facem o incursiune în istorie aflăm un adevăr crud și dureros... Biserica dorea să stăpânească pentru propriul ei bine și avea un sistem de despotism curat...
Spre exemplu Papa și Patriarhii de la noi.. Păi Papa are sceptru de aur, stă într-o reședință luxoasă, se plimbă cu mașini de mașini și e flancat de bodyguarzi, are sceptru și coroană de aur iar hainele îi sunt din cele mai fine cu fir de aur, diamante și ale chestii extrem de costisitoare și prețioase. Patriarhii noștri cumpără mașini de sute de mii de euro, stau în reședințe luxoase și cerșesc de la oamenii umili (la fel ca și Papa de altfel). Biserica cerșește.. cred că este mama și tatăl cerșitului. Cum aș putea eu astfel crede într-o Biserică ce fură de la oameni, ce încearcă să stăpânească cu forța și ce minte pe față. Sunt atâția oameni amărâți catolici/ortodocși ce din puținul lor dau Bisericii sperând la un viitor mai bun.. iar Biserica.. ei bine normal că Biserica doar bagă în sac și nu scoate decât pentru ea la nevoie și nu ajută! Ca o paranteză am să-ți spun că un popă declara ”Biserica trebuie să primească de la creștini, ea nu trebuie să dea nimic nimănui, noi doar primim pentru a le pietrui calea către rai”... WTF? Ce fac ei? Primesc banii și își îngrașe propriile burți! De ce naiba Biserica încearcă să promoveze așa ceva când de peste tot știm că Dumnezeu era un păstor umil. Practic asta ar trebui să fie Biserica... mai mulți păstori umili.
M-am lungit mult cu comentariul.. și cred că nu m-aș opri să vorbesc despre acest subiect.. însă dacă am zis că nu cred în Biserică nu înseamnă că nu am propria mea credință. Cred în existența a ceva sau cineva acolo undeva în Universul ăsta mare. Cred în ceva și nu mă interesează dacă e Dumnezeu, Allah, Buda sau altu. Astea sunt doar niște nume date unei singure zeități pentru a se contrazice și a nu fi de aceeași părere. Pentru existența a ceea ce noi numim altfel sau diferit. Cred că există ceva acolo ce face cumva ca viața să existe dincolo de știință. Cred că există ceva ce dă viață la ceva ce nu ține de materie vie sau moartă. Am propria mea credință pentru că mi s-a dovedit mie că ceva acolo există. Și dacă acel ceva există nu înseamnă că Biserica are dreptate și acel ceva este ceea ce ne spune Biserica... cred că acel ceva este în funcție de fiecare în parte, se modelează după fiecare în parte.Cred că există ceva acolo ce nu vedem și poate nu vom vedea niciodată iar acel ceva există totuși prin faptul că noi avem sentimente și acel ceva este răspunsul la ceea ce știința nu are răspuns.
Gata... Done!
Ok păi, ai și tu dreptatea ta. Mă leg de ziua de aseară, vorbeam cu un prieten de familie despre băiatul lui, că a ajuns preot și că a fost greu și că nu știu ce compromisuri. Tatăl băiatului mi-a zis "E greu să fi preot!" și eu am revenit, cei drept cu întârziere: "Ce e greu? Preot poate fi oricine, faci facultatea de Teologie și ieși om al Biserici, dar adevăratul preot este cel care are har pentru a fi om al Biserici." Chiar dacă respectivul sa supărat sau nu, ăsta e adevărul. Ai dreptate, Biserica deține restaurante, deja a ajuns un business.
ȘtergereMă nu știu ce să zic despre chestia cu credința și oamenii Bisericii, cert e că uneori sunt și chestii cam inexplicabile. Exemplul l-am urmărit ieri, pe site-ul PROTV, când s-a aprins Lumina cea Sfântă la Ierusalim. Atunci aveam dubii, că probabil era măsluită faza...Am continuat să urmăresc și vedeam oamenii cum se împiedicau să își aprindă seturile de lumânări pe care le aveau. Ce m-a uimit a fost faptul că oamenii își dădeau cu flacăra pe gât, sau își băgau mâinile în acea flacără...E cu dus și întors...
RăspundețiȘtergere